Povestea verilor de noiembrie. A doua poveste…Sf. Martin

A doua poveste pentru cea de-a doua vară de noiembrie. Este vorba de vara lui Martin.

Pe sfântul Martin îl sărbătoresc până şi protestanţii, cu toate că ei nu au deloc  cultul sfinţilor, dar în memoria lui Martin Luther fac o excepţie. În credinţa apuseană este considerat patronul cerşetorilor, ţesătorilor de lână şi croitorilor, soldaţilor infanterişti, potcovarilor, gâştelor şi gâscarilor deopotrivă, de asemenea al viticultorilor şi hangiilor. Mai recent probabil, a preluat sub protectoratul lui tot personalul din industria hotelieră mondială. Ba mai mult lui trebuie să ne adresăm ca să scăpăm de sărăcie sau de alcoolism.

Este, de altfel, foarte des pomenit în Transilvania unde sate, neamuri şi oameni îi poartă numele: Martin, Sânmărtin, Mărtineşti, Sânmărtean, Mărtinean, Martiniuc. Ardelul este împânzită de localităţi care îl comemorează: aşa avem un Sânmartin la Arad, două la Bihor (unul lângă Beiuş), două în judeţul Cluj, unul în Harghita, unul în Timiş, unul de Câmpie, un Coroisânmărtin şi un Diciosânmărtin în Mureş, un Mărtineşti la Satu Mare şi unul Cluj, un Mărtiniş la Harghita, un Somartin la Sibiu

La fel stau lucrurile în lumea largă; aţi auzit cu toţii de Marinica, nu?

Sfântul Martin, cel sărbătorit în fiecare an în data de 11 noiembrie, a fost şi militar, şi episcop. A fost un om bun şi milos; principala legendă care circulă despre el este că şi-a sfâşiat mantia sa preţioasă şi jumătate din ea i-a dăruit-o unui cerşetor, iar legenda spune că vremea în care s-a întâmplat un gest aşa de special din partea unui nobil militar roman, cum a fost în viaţă de dinainte de a ajunge episcop Martin de Tours, era tocmai în această perioadă târzie a anului – sfârşitul întunecat al toamnei şi începutul aspru al iernii. Şi totuşi în perioada sărbătorii Sf. Martin, vremea se încălzeşte, cerul e senin şi soarele îşi regăseşte – chiar dacă mai potolit – din strălucire. În calendarul popular aceste zile poartă denumirea: Vara Sfântului Martin – “St. Martin’s summer” (la englezi) “Altweibersommer“, „Indianersommer“ sau mai rar “Martinssommer” în ţările germanice. Credinţa este că, atunci când soldatul Martin şi-a împărţit mantia cu cel sărac, a simţit repede cum vântul şi frigul ascuţit îi pătrundeau până în măduva oaselor. Dar deodată, vântul s-a oprit, cerul s-a înseninat şi soarele ascuns până atunci în negură, a început să strălucească, încălzindu-l. Aceea a fost prima „Vară a lui Martin”.

Adulţii îl sărbătoresc pe sfântul Martin cu ospeţe şi fripturi de gâscă, servită cu sos alb de usturoi. Gâştele umplute cu castane, cu cartofi, pe pat de varză călită roşie sunt vedetele meselor întinse cu această ocazie. Tot acum calendarul agricol cere să punem la îndopat gâsca ce va fi tăiată la Crăciun. Asta îl face pe Martin patronul gâştelor, fripte sau vii. Se mai gătesc cu ocazia aceasta covrigeii Sfântului Martin sau sfinţişorii, nişte figurine umane de aluat, glazurate şi decorate cu fructe confiate şi bombonele.

În Apusul Europei, Sf. Martin este sărbătorit de cu o seară înainte şi prin procesiuni cu lampioane ale copiilor. De ce? Pentru că se reface un ritual. Povestea spune că Sf. Martin şi-ar fi rătăcit un măgăruş care a întins-o la păscut pe altundeva, pe când el propovăduia. Copiii din sat au fost buni cu sfântul, au vrut să îl ajute şi au pornit în căutarea măgăruşului, fiecare fiind înarmat cu câte un felinar. Dobitocul mânca scaieţi şi păruşcă pe dealuri. Sf. Martin s-a bucurat că l-a găsit şi rugat fierbinte ca puşii care l-au ajutat să fie răsplătiţi. Şi toate micile baligi ale măgarului s-au prefăcut delicioase brioşe cu forma specifică,

˝Cântecelul Sfântului Martin

Sf Martin Bea vin

Pe strada Capucini

De cinstit a cinstit,

Dar n-a mai plătit.

Afară a fost dat

Cu mătura alungat”

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *