Ioan de Hunedoara și preoții dominicani clujeni

Istoria orasului comoara, ne spune ca prima cetate fortificată a fost clădită în Piața Mica, actuala Piață a Muzeului. Ei bine, pe acest loc a fost ridicat unul dintre cele mai vechi si semnificative lăcașuri de cult din Cluj, Biserica Franciscană. Martora a unor evenimente politice si militare nu tocmai prielnice pentru bunăstarea orașului, Biserica a fost de-a lungul timpului reconstruită și remodelată dupa influențele vremii. Un lucru a rămas neschimbat, edificiul a fost, este și va rămâne un simbol al Pieței Carolina si al Clujului.

    La sfârșitul secolului al XIV – lea, lăcașul a fost dăruit călugărilor dominicani, care au inițiat o serie de măsuri de dezvoltare a parohiei. Acest lucru nu s-a putut realiza fără ajutorul guvernatorului  Ungariei, banul Severinului si Voievod al Transilvaniei, Ioan de Hunedoara.

Povestea începe cu doar un an înainte de faimoasa bătălie de la Belgrad, din 1445, când marele voievod primește în audiență la castelul Huniazilor trei călugări dominicani din Cluj. Bucuros de vizita celor trei fețe bisericești, guvernatorul i-a întreabat: „ce vă aduce pe aici?”. Cel mai bătrân dintre ei ii raspunde cu modestie că vine din Cetatea Clujului, unde datoria față de divinitate și de creștini îi îndeamnă să reconstruiască Biserica din Piața Mică a orașului. În momentul în care sunt întrebati dacă doresc bani…ce credeți? Călugarul admite că ar putea construi cu acei bani ziduri puternice care să apere Biserica de pericolul păgân, ce plana în acea perioadă asupra Transilvaniei, însă refuză discret oferta.

Curios, Ioan de Hunedoara i-a întrebat pe cei care i-au fost mereu alături pe câmpul de luptă și au purtat crucea alături de spadă „Atunci ce să fie?”

Înainte de a-i răspunde la întrebare, preotul mărturisește loialitatea, credința și statornicia față de guvernator și Transilvania si îl asigură că îi va fi alături ca și până atunci. Chiar dacă bunătatea suveranului l-a măgaulit, prelatul îi cere acestuia doar protecție în fața episcopului Transilvaniei, care le pretindea nejustificat anuminte dări, cu toate că în acel moment Clujul era Oraș Liber Regesc. Acest titlu conferea anumite drepturi și libertăți clujenilor.

Impresionat de sinceritatea și simplitatea calugarului, Ioan trimite o scrisoare la curtea episcopală din Alba – Iulia, prin care cere scutirea de orice constrângere a Clujului. Mai mult decât atât, voievodul le oferă o danie anuală de sare în valoare de 50 de florini, care a fost reînnoită inclusiv în timpul  domniei fiului sau, regele Matia Corvin de două ori (în acea perioadă sarea era folosită ca  „monedă de schimb”, fiind mai valoroasa decat aurul!)

Abatele clujean îl binecuvântează pe suveran, iar de atunci înainte, episcopul nu a mai îndrăznit să ceară dări de la preoții și monarhii clujeni și nici să pretindă supunere față de curtea episcopală.

Nu se stie exact ce l-a determinat pe Ioan Huniade să îi ajute pe călugării clujeni. Să fie bunătatea și dragostea față de pământul românesc pe care l-a apărat în nenumarate rânduri în luptele împotriva otomanilor sau recunoștinta față de cetățenii orașului în care s-a născut fiul său?

Oricare ar fi fost motivul, gestul sau, este considerat a fi „o piatra la temelia” Bisericii Franciscane de astăzi.

Alexandra Selinceanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *