„Hocus, pocus, preparatus”! Vrăjitoarele în interiorul cetății medievale, Castrum Clus

De la Vrăjitorul Oz, Vrăjitoarea Albă din Narnia, la Merlin, Tituba, sclava din Salem, la cele trei Vrăjitoare din Macbeth, până la înfricoșătoarea Baba Cloanța, stăpâna celor mai întunecate colțuri ale subconștientului, imaginarul colectiv din toate timpurile, dar și culturile, sunt împânzite de o serie de vrăjitori și vrăjitoare cu puteri malefice, adepti ai întunericului sau deopotrivă, slujitori ai luminii.

Lumea poveștilor populare este formată din zâne, feți frumoși și babe cloanțe cotoroanțe, care împrăștie venin în viețile oamenilor. Este o lume undesuperstițiilelegate de întuneric au alimentat întotdeauna imaginația umană și au constituit un puternic fond pentru o întreagă mitologie fantastică, transpusă în realitate. Cu ajutorul acestor supoziții în Europa, dar și în cealaltă parte a Atlanticului, a fost constatată existența vrăjitoarei, femeia care este aliata diavolului, reprezentanta acestuia pe pământ. Ea este posedată de propriul stăpân, ba mai mult decât atât, se transformă în animale, prepară poțiuni magice din plante și stăpânește puteri oculte, pentru a duce la pierzanie sufletele nevinovate ale credincioșilor. Bazată pe aceste teorii, credința că aceste servitoare diavolești există, s-a materializat într-o adevărată vânătoare împotriva acestor creaturi ale întunericului.

Astfel, în Europa s-au estimat a exista între 50 și 100 de mii de vrăjitoare, ce au fost pedepsite pentru păcatele lor, prin ardere pe rug, decapitare sau spânzurare. Condamnarea, dar și executarea lor era făcută în locurile publice, în genere în piețele centrale, unde actul justițiar devenea prilej de spectacol macabru pentru mulțime.

În Transilvania procesele împotriva vrăjitoarelor apar mai târziu, fiind frecvente în timpul Principelui maghiar Mihail Apafi I. Cinci sute de vrăjitoare au fost condamnate și executate în aproximativ un secol, apogeul fiind atins între anii 1730 – 1745. Aceste procese desfășurate la Târgu Mureș, Brașov, Sighișoara, Baia Mare, Sibiu, Dej și Cluj-Napoca au fost interzise începând cu anul 1768 de către Împărăteasa Maria Terezia.

Și totuși, de ce erau acestea acuzate, cum erau descoperite și unde erau interogate vrăjitoarele?

Ei bine, oamenii de rând afirmă că principalele acuzații ce li se aduceau vrăjitoarelor erau legate de farmecele pentru distrugerea căsniciilor, infidelitatea soților ca efect al unor presupuse vrăji sau îmbolnăvirea subită a copiilor. În ceea ce privește depistarea lor, se spune că scâncetul bebelușilor, hârâitul câinilor la vederea femeii erau semne clare că este vrăjitoare. De asemenea, trăsăturile fizice cum ar fi negii de pe față erau considerate a fi semne distinctive, care erau înțepați cu un ac, iar dacă acuzata nu sângera era limpede că femeia era slujnica diavolului.

Una dintre cele mai celebre probe folosite pentru a confirma că acuzata practică magia neagră era proba cu apă. Vrăjitoarea clujeană era dusă la Someș, era legată de mâini și picioare și aruncată în apă. Era puțin probabil ca presupusa vrăjitoare să se salveze, dar în cazul în care supraviețuia era un semn că se folosește de puterile sale malefice pentru a scăpa și astfel era condamnată la arderea pe rug. Această din urmă condamnare avea loc în piețele centrale ale marilor cetăți medievale. La Cluj, vrăjitoarele erau arse pe rug, decapitate sau spânzurate în Piața Unirii, numită Piața Mare în acele vremuri. Rămășițele acestora erau expuse în fața Turnului Croitorilor, pe strada numită „Aleea vrăjitoarelor”, pentru a le aminti cetățenilor că venerarea răului este pedepsită pe măsură. De cele mai multe ori, femeile acuzate de practicarea magiei negre aveau origine maghiară sau săsească, deoarece acestea locuiau în interiorul cetății (de regulă românii locuiau în afara zidurilor cetății). Așadar, dovezile istorice afirmă ca dintre români a fost acuzată și pedepsită o singură femeie, ce locuia pe Dealul Feleacului.

Adevărate sau născocite de imaginația umană și de superstițiile înrădăcinate în viața și mintea oamenilor, vrăjitoarele au fost controversate timp de 100 de ani în Cluj și în Transilvania. Acuzate de către autoritățile locale și de către biserică, aceste femei au sufererit în chinuri groaznice, iar localnicii spun că sufletele lor bântuie Piața Unirii în fiecare an, când se sărbătorește ziua morților și că acestea doresc să se răzbune pentru tot ce au pătimit.

Alexandra Selinceanu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *